Ștefan Baiaram, atacantul în vârstă de 18 ani al Universității Craiova, a devenit cel mai tânăr marcator din acest sezon al Ligii 1, după golul înscris în meciul cu FC Botoșani, scor 1-0.
Universitatea Craiova și FC Botoșani s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 26 din Liga 1, iar oltenii și-au adjudecat cele trei puncte datorită golului marcat de către Ștefan Baiaram, din pasa lui Andrei Ivan, în minutul 42.
În urma acestei reușite, Ștefan Baiaram a devenit cel mai tânăr marcator din actuala ediție a Ligii 1, potrivit statisticilor de pe pagina We Love Stats, unde a fost publicat topul celor mai tineri marcatori din acest sezon al Ligii 1. Pe locul secund se află Octavian Popescu, noua „perlă” din curtea celor de la FCSB, despre care se vorbeste foarte mult în ultima perioadă.
1. Ștefan Baiaram (Craiova, n. 31.12.2002) 2. Octavian Popescu (FCSB, n. 27.12. 2002) 3. Andrei Istrate (FCSB, n. 15.03.2002) 4. Cristi Dumitru (FC Argeș, n. 13.12.2002) 5. Luis Nițu (Gaz Metan, n. 30.05.2001)
A fost și primul gol înscris de către Ștefan Baiaram în Liga 1. A reușit astfel un gol de trei puncte, care a dus-o pe Universitatea Craiova la borna de 50 de puncte în 26 de meciuri jucate disputate în acest sezon al Ligii 1. Oltenii se află pe locul 3, la patru puncte distanță de FCSB și CFR Cluj, primele două clasate, care au însă cu un meci mai puțin.
Vezi AICI VIDEO cu golul marcat de către Ștefan Baiaram!
Ștefan Bairam a deschis scorul pentru Craiova, în meciul cu FC Botoșani, devenind cel mai tânăr marcator din acest sezon… Publicată de We Love Stats, cu Liviu pe Sâmbătă, 6 martie 2021
Ștefan Bairam a deschis scorul pentru Craiova, în meciul cu FC Botoșani, devenind cel mai tânăr marcator din acest sezon…
Publicată de We Love Stats, cu Liviu pe Sâmbătă, 6 martie 2021
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER